Virusii virulenti vuiesc de ceva vreme pe la noi prin casa

Ceci est un virus… gentil

Niciodata n-am mai fost atat de raciti ca iarna asta. A fost o iarna mai speciala oricum:

– prima iarna in 3;

– prima iarna la cresa a bibiciului nostru;

– prima iarna intr-o casa mai mare, deci mai friguroasa.

De mai sus rezulta : prima iarna in care imi vad consortul knock-out in pat – el-care-nu-era-niciodata-racit/bolnav/alergic/si-niciodata-nu-i-era-frig.

Era si de asteptat. Toate datele s-au schimbat, toate obiceiurile au fost inlocuite cu alte obiceiuri – mai ales ora de trezire. In primele 7 luni l-am menajat pe consort, caci era singurul care aducea bani in casa si mai ales eu eram singura posibila producatoare de lapte. Cat am alaptat-o (cele 5 luni), bibiciul nostru cu stomacul mic si vocea duioasa se trezea cu precizia unui ceas (fara cuc! mmm, am senzatia ca am mai facut gluma asta, dar nu stiu daca in scris!) pe la 4-5 dimineata. Ora era totusi rezonabila; somnul usor recuperabil mai tarziu, intre 10-12.00 sau 14-16 :D, timp in care ne lafaiam amandoua in patul conjugal dormind si mancand, mancand si dormind. In ciuda oboselii (moderate), ma simteam mandra ca pot sa transmit anticorpi, substante hranitoare puiului meu care ma trata uneori ca pe o suzeta gigantica. Stiam ca ii era lene (nu, greu!) din cand in cand sa-si traga doza de laptic asa ca de pe urma ei mai treceam ba cu pompa de lapte, ba de-a dreptul cu biberonul de lapte praf bio. Ta’su ne invidia orele petrecute impreuna, (ne-metaforic vorbind) cu “bibiciul la sân” si cred ca-l ustura sufletul cand venea seara acasa iar fiica-sa incepea sa planga din cauza ca nu-l recunostea (deh, minte scurta de bebelus). Dar femeia tot femeie rautacioasa si manipulatoare “fina”: “eh, cred ca din cauza barbii nu te recunoaste; poate-ar trebui sa te razi!” A fost razbunat mai tarziu prin zambetele, imbratisarile, si “pa-pa-pa-pa-ta-ta”-urile neincetate la care acum ta’su are dreptul. Dar destul cu digresiunea despre alaptat si dragoste filiala!

Dupa cele 7 luni, consortul era cel care se ocupa de bibici dimineatza, cresa in timpul zilei si ma’sa de la ora 15-16-17.15 seara. Si-asa se instala insidioasa oboseala, tusea, nasul cu muci-siroaie, temperatura. Nu am incriminat numai oboseala si frigul echivalenti cu o scadere a imunitatii, ci mai ales cresa – aceasta pepiniera de virusi vârtosi cu 7 capete, picioare mici si ventuze puternice.

Prima victima fu ta’su (pe la sfarsitul lui octombrie). De unde nu incepu sa tuseasca, sa scuipe foc, sa necheze si i sa inroseasca gatlejul… Verdict : angina! Bibiciu’ tusea si ea, insa nu atat de rau. Numai ta’su fu trecut pe amoxicilina si dupa 2 lungi saptamani s-a mai intremat. Noiembrie incepea, intram si eu “in paine”, gasindu-mi un contract de 1 an la o biblioteca universitara, si cu doru’ de fiica-mea, cu urmele corpului ei inregistrat in brate-mi, ma lua usor o durere de cap, nasul nu mai lasa tot CO2-ul sa iasa, vocea se intuneca si hop, o rinita-laringita. Doctorita mea e evident dr. generalist, dar are si o specializare de homeopatie. Imi da ea voie sa stau acasa 2 zile, imi mai da ceva remedii care intre timp eliminasera niste mâl de pe la rinichi, mai iau eu miere de cimbru, vitamina C din niste fructe, si iar renasc din propria-mi plapuma ca pasarea Phoenix. Mai cu antibiotice, mai cu homeopatie, mai cu spray din ala pentru bebelusi care in principiu are un pic de corticosteroizi, am trecut si Craciunul.

In ianuarie avem iar o perioada in care tusim toti, bibiciului in curge nasul, apoi ochii. Of, tratament cu picaturi cu ceva antibacterian. E o adevarata corvoada, chiar act de curaj sa-i punem picaturi in ochi si mascuta cu ceva care dilata bronhiile ca sa lase corticosteroizii sa mai reduca inflamatia. Se zbate, tipa, i se contracta toti muschii, se inroseste, mi se pare ca e o fortoasa ca abia reusim amandoi sa o tinem, mi se rupe inima caci mi se pare ca o chinuim, insa imediat ce indepartam mascuta sau sticluta cu picaturi se calmeaza si (aproape) ii revine  zambetul. Nenorocita asta de conjunctivita nu ne-a dat pace mai deloc, mai ales de cand refuza sa doarma (cam de o luna). Cum mucii, aceasta marca inregistrata a oricarei colectivitati bebelusesti, se tin scai de toate nasurile copiilor de la cresa, e foarte usor sa treaca spre canalul lacrimal, eventual sa fie dusi pur si simplu cu manuta spre ochi. Si uite-asa se cocoata bobite de puroi galben la coltul ochiului, se plimba panze galbui peste albul ochilor, se incolaceste virusul cel mârsav in conjunctiva calda si pufoasa.

In februarie, intr-o duminica seara ne dam seama ca bibiciul iradiaza caldura si ne intinde la pupat niste obrajori cam rosiori. Cum pana atunci nu facuse febra, inca nu aveam reflexul de a scoate termometrul. Tiuitul ne anunta necrutator 40° si a trebuit sa punem repede mana pe pompita medicamentului cu paracetamol ca sa scadem febra. A urmat o saptamana in care bibiciul a dormit pe rupte, iar febra s-a jucat de-a v-ati ascunselea cu medicamentul si mintile noastre, caci scadea cand ii dadeam “suculet” de 3 ori pe zi, insa revenea infricosatoare, infruptandu-se din energia bibiciului daca nu ii dadeam. Am stat cu ea acasa (in concediul pe cauza de copil bolnav), l-am vazut si pe pediatru care credea ca ar fi mai degraba simptomele unui puseu dentar, dar ne-a dat sa facem un test rapid de gripa si o analiza de sange (banuia o mica anemie din moment ce bibiciu isi pierduse de 5 zile pofta de mancare; pierduse deja 450 de grame…). Da – avea gripa! A durat cam o saptamana si nu stiu ce e mai greu de suportat – faptul ca stii ca sufera sau ca nu mananca si vezi cu ochiul liber cum se topesc colaceii de pe coapse.

Doua saptamani mai tarziu, urmam noi – eu cu amigdalita si tuse, consortul cu un gat rosu si dureros. Angina was back! De data asta, cum nu mai experimentasem asa durere de gat de cand eram mica, m-am dus hotarata la doctorita sa cer antibiograma si apoi antibiotice. I-am facut si lui programare. El a venit cu antibiotice prescrise, eu – fara, doar cu remedii homeopatice de care nici nu m-am tinut ca eram obosita si in plus eram convinsa ca de data asta n-o sa fie suficient. In ceea ce priveste antibiograma cica nu avea rost sa o facem ca pana veneau rezultatele cu antibioticul capabil sa-i loveasca sub centura pe virusi (mai precis bacteriile care s-au gasit sa infecteze gatul), ne-ar fi trecut deja grozavia…

 La inceputul lui martie, alta durere de gat, durere de cap (sinusuri) si doua dimineti petrecute in pat dormind. M-am dus la alt doctor (si ea cu o caciula de dr. generalist, cu una homeopat). Am cerut din nou antibiotice. Mi-a dat. Parca mi-a trecut. Ma gandesc sa-mi schimb medicul de familie (cea care nu a catadicsit sa-mi dea ceva mai puternic), insa de 3 zile iar ma gâdila gatul. Cred ca ma intorc la miere si lamâie.

Advertisements

4 thoughts on “Virusii virulenti vuiesc de ceva vreme pe la noi prin casa

  1. O, Doamne, mami, ce poveste horror, alien revirusat, nu alta! Iti recomand cu incredere sa treci pe supozitoare la febra peste 39, siropelul e cam apa de …gura…in cazurile astea, sosetele inmuiate in apa cu alcool medicinal, la 40 mergea chiar un prosopel sau ditamai paturica umezita – copilul nu dormea, ci era letargic! ce terece de 40 merge in cadita la baita cu apa la 35, 37….ca nu e ok!
    si noi am petrecut iarna cu lumanari la nas, partea buna e ca au invatat sa sufle si, uneori, dar mult mai rar, sa si stearga cu batista sau servetelul.
    plus o saptamana kakacioasa cu enterocolita mai intai la ele, apoi la mine…ele au slabit cate un kil, eu am avut o pofta mare de mancare dupa ce am scapat ca am recuperat tot ce nici macar nu pierdusem.
    conjuctivita ne-a sarit “la mustata”, caci prietena mea si colega de la lic a avut cu tot neamul ei…

    to cut a long story short, it’s a mum’s life! a beautiful one, that is!

    pupici si curaj, ca si la gradi e tot asa, iar la scoala incepem cu oreillon, varsat, pojar….apoi educatie sexuala…nu? sau am sarit cateva etape? vedem…

    Liked by 1 person

    • aoleu, asa de tare am exagerat? (eh, se simte influenta naturalista a lui Zola, nu??? 😉 ) in afara de febra (si am uitat enterocolita) toate au fost suportabile, de fapt.
      sa stii ca si eu i-am pus supozitoare pana cand pediatrul mi-a zis ca “siropelul” e mai bun pentru ca e mai bine dozat (ia in considerare kilogramele bebelului). dar mie tot supozitoru’ mi se pare mai bun ca siropelul are tendinda de a o strica la burtica. imi spusese si mama de remediul asta cu sosete imbibate cu alcool numai ca aici nu gasesc alcool mai slab si mi-era frica sa nu o arda asta pe care il pot gasi in farmaciile lor (e galben – nu albastru :() cat despre impaturit cu prosop/paturica umeda, era atat de racoare la noi ca mi-a fost frica ca trecem direct la pneumonie.
      ah, la ce ajuta lumanarile? ca de remediul asta nu am auzit!
      la gradi e tot asa??? nu isi fac anticorpi si platoshe in timpul perioadei de cresa? ce nasol! :))
      pupici multi!

      Like

  2. Cind povestile sunt la timpul ”trecut”totul pare OK caci greutatile sunt partial rezolvate dar nu doresc la nimeni stresul si panica provocate de un copil bolnav.De aceea ma rog din inima pentru SANATATEA voastra !

    Liked by 1 person

    • asa este! oricum sunt povestioare prin care toata lumea a trecut si care in esenta nu sunt grave, dar na – povestim ca sa demonstram ca trecem prin aceleasi experiente :p primim cu drag energiile pozitive oricum! 🙂

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s